Cat e viata de lunga invatam ... am putea spune ca atata timp cat ramanem atasati de corp, reziduurile energetice continua sa revina din nou si din nou pentru a completa experientele pe care nu le-am asimilat in viata curenta.
Experiente de viata practic avem tot timpul. Unele mai bune, altele mai putin bune, altele care iti lasa un gust amar caruia incerci sa-i dai un sens. Ne transformam pentru ca viata sa nu se desire ... Totusi vine un moment in care vacuitatea experientelor incepe sa-si faca simtita prezenta ... Viata nu pare sa aiba sens ... Energia pura a vietii poate lua nenumarate forme ... forme carora totusi le dam un sens in spatiu si in timpul in care ne desfasuram existenta.
Dar ce te faci cand aceste forme par sa nu mai aiba nici sens, nici spatiu si nici timp. Timpul se contracta, spatiul se restrange la realitatea imediata a fiintarii si manifestarile se scurg in golul existential.
Singurul raspuns cu care reusim sa umplem acest gol sunt ceilalti oameni. Putem da un sens existentei daca intr-un fel sau altul impartasim un strop din existenta noastra cu a lor. In fapt existenta ne cuprinde pe toti ... nu existam separati de restul decat in masura perceptiilor legate de forma ... Existenta este un tot unitar in care plutim dintr-o experienta in alta ... In fapt nici macar sa spunem ca plutim ... pentru ca suntem si apa si pluta. Plutim deci pana la disolutia completa ... pana cand ne ingemanam cu ceea ce nu era. E greu sa-ti imaginezi ca ceva care exista nu a existat din totdeauna si ca la un moment data va inceta sa existe in forma aceea unica si irepetibila care impreuna cu celelalte forme unice si irepetibile in succesiunea si interactiunea lor dand nastere altor si altor forme irepetibile ...
